Tăierile la soc sunt niște lucrări importante pentru a conferi pomului vigoare în dezvoltare. În perioada de vegetație socul este pretențios față de temperatură, suportă însă foarte bine temperaturile scăzute din timpul iernii. În zonele de șes, caracterizate prin temperaturi ridicate în timpul verii, suportă semiumbra și lumina difuză, reducând astfel de apă atât din sol cât și din atmosferă.
Socul preferă solurile fertile și reavene, din zonele cu umiditate ridicată. În plantațiile de soc, în primii ani de la plantare solul se menține ca ogor negru sau înierbat.
Socul se poate conduce ca tufă ușor aplatizată pe direcția rândului (4 - 6 tulpini) sau ca pom cu trunchi de 25 - 30 cm. Imediat după plantare socul se scurtează la 30 - 35 cm pentru a dezvolta 3 - 4 tulpini principale. Informațiile se conțin în ghidul tehnic și economic „Pomi, arbuști fructiferi, căpșun”.
În primăvara celui de-al doilea an se aleg 2-3 tulpini poziționate simetric (sub formă de vas) care se scurtează cu 1/3 din lungimea lor. Totodată, ramurile strâmbe şi cele slab dezvoltate se îndepărtează.
În anul al III-lea se aleg 5-6 tulpini iar ramurile de schelet (ordinul I) se scurtează cu 3-4 internoduri pentru a stimula garnisirea acestora cu cât mai multe ramuri anuale. Se urmărește aplatizarea coroanei prin orientarea tulpinilor principale în direcția rândurilor.
Atunci când se alege conducerea plantelor cu trunchi în anul I se scurtează tulpina cu 20 cm mai sus decât punctul la care se proiectează coroana ulterior coroana se formează după același principiu ca și în cazul conducerii sub formă de tufă.
