Chiar dacă prin ameliorarea genetică performanța reproductivă a scroafelor a crescut substanțial, stresul termic e o provocare majoră pentru organismul acestora, dar și pentru fermieri, care trebuie să găsească soluții de contracarare.

Pe măsură ce, din cauza încălzirii globale, temperaturile din sezonul cald au crescut vertiginos în ultimii ani, stresul termic a devenit un factor tot mai important în limitarea performanțelor de producție în fermele de porci, scrie Revista-Ferma.

Cum atenuăm efectele stresului termic

Este cunoscut faptul că scroafele suferă intens de stres termic, mai ales în timpul lactației, atunci când temperatura din maternitate depășește pragul critic superior al zonei termo-neutre: 18-220C -, iar consecința este scăderea semnificativă a fertilității. Unele studii recente au descoperit însă că rata fătării la scroafele întreținute în grupuri mixte – din punct de vedere al vârstei – a început să scadă chiar și atunci când temperatura exterioară a crescut de la 19 până la 21°C și că cel mai mare impact al caniculei asupra scăderii acestui parametru a avut loc atunci când aceste temperaturi au fost prezente în a treia săptămână dinaintea inseminării.

Alte studii au arătat că scroafele aflate la prima fătare sunt, în general, mai sensibile la stresul termic, care va determina o creștere a intervalului de timp dintre momentul înțărcării și cel al apariției căldurilor, dar și la o scădere a ratei fătării, comparativ cu femelele mai în vârstă. Ca atare, dacă acest aspect ar fi cunoscut de către fermieri, aceștia ar putea să răspundă mai eficient la știrile meteo locale și să implementeze practici de management adecvate pentru a atenua efectele stresului termic asupra performanței reproductive a scroafelor.

Perioada cea mai critică

Mai mult, aceste studii dezvăluie faptul că cea mai critică săptămână a acțiunii efectului stresului termic asupra intervalului înțărcare – inseminare a fost între prima săptămână și până la a treia anterioare înțărcării. Cauza principală este reducerea consumului de furaj, ceea ce conduce la stimularea inadecvată a hipofizei anterioare de către hormonul de eliberare a gonadotrofinelor și o secreție mai scăzută a hormonului luteinizant. Pe de altă parte se pare că cea mai critică săptămână, în privința efectelor stresului termic asupra ratei fătării la scroafe, este cea de a doua săptămână dinaintea inseminării.

Cum intervenim?

Instalarea stresului termic anterior inseminării compromite, de asemenea, dezvoltarea foliculilor ovarieni și a ovocitelor, determinând o funcționare inadecvată a corpilor galbeni și la o dezvoltare întârziată a embrionilor. Aceste modificări mai pot avea ca rezultat un semnal embrionar inadecvat pentru recunoașterea maternă a gestației, regresia prematură a corpilor galbeni, precum și pierderea embrionilor prin reabsorbția lor de către uterul matern. Mai mult, se pare că perioada de timp dinaintea inseminării ar fi cea mai critică și în privința perturbării axei hipotalamo-hipofizo-gonadale la scrofițele de înlocuire afectate de stres termic. Prin urmare, este necesar ca acestea, dar și scroafele care alăptează, să fie protejate cât mai eficient împotriva caniculei în aceste săptămâni critice dinaintea înțărcării, respectiv inseminării, tocmai pentru a minimiza riscul scăderii fertilității din timpul verii. 

Măsuri de răcorire a animalelor

Opțiunile de gestionare a răcirii adăpostului sunt multiple și include: suflante de aer, flux de aer rece la capul scroafelor lactante, umezirea pardoselelor, răcire prin aspersare și aerul condiționat. Cu toate acestea, având în vedere costurile investiției inițiale și de funcționare ale unor asemenea sisteme de răcire, ar trebui să se acorde o atenție deosebită impactului economic general al reducerii fertilității, în contrast cu costul contra-măsurilor de control termic. Adică, fermierii ar trebui să calculeze dacă impactul financiar al scăderii fertilității îl depășește pe cel al adoptării unor măsuri de răcorire a animalelor.

Pe de altă parte, în acest calcul ar trebui luate în considerare și aspectele ce vizează bunăstarea animalelor și protecția sănătății acestora împotriva efectelor zilelor caniculare. În același context, luarea în calcul a tratamentelor hormonale exogene, care ar ajuta la inducerea estrului sau la stimularea dezvoltării foliculilor ovariani, ar putea fi justificate ca alternative la managementul stresului termic.

Diferențe în funcție de vârsta animalelor

Rezultatele altor studii recente au demonstrat că efectele stresului termic asupra fertilității diferă foarte mult în funcție de vârsta femelelor analizate. De exemplu, scroafele aflate la prima fătare au avut un prag al declanșării stresului termic cu 3 până la 8°C mai scăzut, comparativ scroafelor aflate la a doua sau a treia fătare.

Aceste diferențe se datorează probabil faptului că scroafele aflate la prima fătare sunt mai sensibile la stresul termic decât cele mai în vârstă. Această sensibilitate mai mare a femelelor tinere la stresul termic pare să fie valabilă și pentru scrofițele de înlocuire al căror prag de instalare a stresului termic asupra ratei fătării este similar cu cel al scrofițelor care au fătat pentru prima dată.

Protecția femelelor tinere

Pornind de la aceste premise, cum spuneam, se recomandă ca fermierii să ia în considerare introducerea sistemelor de răcire prioritar pentru scrofițe și scroafele tinere, prin creșterea ratei de ventilație, chiar din luna mai, atunci când temperatura maximă zilnică exterioară depășește 17°C, deoarece, este bine cunoscut faptul că temperatura din maternități este, în general, mult mai mare decât cea din mediul exterior.

În concluzie, implementarea în fermele comerciale a sistemului de cazare separată, pe grupe de vârstă omogene și focalizarea asupra evitării instalării stresului termic la femelele tinere ar putea avea un impact pozitiv asupra fertilității acestora în perioadele în care temperaturile depășesc limitele confortului termic. Totul însă fără a scăpa din vedere costul pe care aceste acțiuni manageriale le implică.

Поток новостей
Обзор рынка кукурузы в Украине: экспортные тренды и логистические барьеры

Обзор рынка кукурузы в Украине: экспортные тренды и логистические барьеры

Цены и Тренды
На украинском рынке кукурузы сокращается ценовая разница между западной границей и черноморскими портами. По данным Spike Brokers, стоимость кукурузы на базисе FCA Чоп снизилась на $5/т — до $200/т, тогда как цены на базисе CPT Одесса остались неизменными на уровне $165/т. Таким образом, разница между…
Уровень воды в Днестре постепенно повышается, однако ситуация на водозаборной станции в Вадул-ле-Вода по-прежнему остается критической

Уровень воды в Днестре постепенно повышается, однако ситуация на водозаборной станции в Вадул-ле-Вода по-прежнему остается критической

В Молдове
Уровень воды в Днестре начал повышаться после дождей, прошедших в последние дни, однако ситуация остается сложной. Власти сообщают, что расход воды по-прежнему представляет проблему для водозаборной станции в Вадул-ле-Вода, которая обеспечивает водоснабжение города Кишинёва.
AIPA авторизовала к выплате 49,15 млн леев за неделю

AIPA авторизовала к выплате 49,15 млн леев за неделю

В Молдове
В период с 12 по 16 октября 2026 года Агентство по интервенциям и платежам в сельском хозяйстве (AIPA) авторизовало к выплате 49,15 млн леев из Национального фонда развития сельского хозяйства и сельской местности. Средства будут направлены по различным механизмам субсидирования.
Новая отрасль? Республика Молдова начинает производить собственный кофе

Новая отрасль? Республика Молдова начинает производить собственный кофе

В Молдове
Республика Молдова развивает новую отрасль пищевой промышленности — обжарку кофе — на фоне роста потребления и интереса к качественной продукции. За последние 12 месяцев, по состоянию на июнь 2026 года, импорт зелёного кофе достиг 120 тонн, что почти в десять раз превышает показатели 2015 года,…
Партнерские материалы
Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor запускает Vylor Edge — новую инвестиционную платформу для глобальных инноваций в сельском хозяйстве

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовой генетике, которая отделилась от Corteva 1 октября 2026 года, объявила о запуске Vylor Edge — новой инвестиционной платформы, призванной ускорить развитие передовых технологий в мировом сельском хозяйстве. Vylor Edge будет сотрудничать со стартапами, предпринимателями, университетами и более широкой…
Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Moldagrotech & Farmer 2026: Ознакомьтесь с программой выставки, которая пройдет 15–18 октября

Выставка «Moldagrotech & Farmer 2026» откроет свои двери 15 октября в выставочном центре CIE Moldexpo, где в течение четырёх дней будут представлены сельскохозяйственные технологии, продукция местных производителей и решения для развития агропромышленного сектора. Посетители смогут ознакомиться с программой мероприятия, чтобы узнать, какие мероприятия запланированы на…
Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компании Vylor и Rainbow Crops сотрудничают в целях ускорения разработки новых признаков кукурузы

Компания Vylor, специализирующаяся на семенах и передовых генетических технологиях, которая 1 октября 2026 года отделится от Corteva, а также Rainbow Crops, бельгийская компания, образовавшаяся на базе VIB, объявили о партнерстве с целью разработки новых признаков у кукурузы с использованием искусственного интеллекта (ИИ) и мультиплексного генетического…